Clubul sportiv Gold Dragon Oradea organizează cursuri de Arte Marțiale Chinezești, Kung Fu, Wushu, Tai Chi!

Cursurile sunt accesibile tuturor categoriilor de vârstă, atât inițiere si performanță, cât și intreținere și sănătate!

 

Kung-Fu-ul este cea mai veche artă marțială atestată documentar de peste 4000 de ani, la ora actuală are peste 400 de stiluri, care aparțin numeroaselor școli din China și care au fost răspândite în întreaga lume. Scopul principal al artelor marțiale, dincolo de aspectul tehnic este de a ajuta oamenii să fie in armonie cu natura și să trăiască o viață echilibrată. Tai Chi-ul este o gimnastică energetică bazată pe un studiu al corpului uman de sute chiar mii de ani, având ca scop principal stimularea energiilor ancestrale vizând echilibrul energetic la nivelul întregului organism și dezvoltarea energiilor care animă buna funcționare organică, stimulând interdependența energetică a organelor și sistemelor care întrețin viața. Artele marțiale promovează sănătatea, educația și disciplina. Un practicant de arte marțiale are nu numai un corp sănătos, ci și un spirit curat.  Kung-Fu – Wushu este mai mult decât un sport, este un stil de viață!

 

În cadrul clubului Gold Dragon Oradea puteți participa la cursuri de Kung Fu, Wushu, Tai Chi:

– sistemul tradițional, Taolu, fără arme;

– sistemul tradițional, Taolu, cu arme (paloș, sabie, baston, lance, pudao și altele);

– forma de luptă competițională, Sanshou (Sanda), full contact;

– forma de luptă competițională, Qingda, light contact;

– cursuri de autoapărare, Qinna, pentru adulți și copii peste 14 ani;

– cursuri de Chen Tai Chi, gimnastica tradițională chineză;

– antrenamente generale de întreținere și sănătate pentru toate vârstele.

 

Sănătate! Disciplină! Perseverență! Vigoare! Răbdare! Performanță!

Toate acestea le puteți dobândi practicând Wushu – Kung Fu!

 

Vă așteptăm cu drag la clubul nostru!

 

Contact

Orar și grupe

Norme interne

 

 

 

 


snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake