Cuvânt pentru a renaşte !!!

Atunci când îl întâlnești nu este greu să recunoști geniul, omul care a reușit să-i impresioneze pe toți cei care au avut răbdarea să-l asculte și capacitatea de a înțelege. Omul care a reușit să ne facă să ne rușinăm zâmbind, aplicând o dulce palmă pe obrazul unui popor care nu știe să-și respecte trecutul martirii, valorile şi tradiția. Dincolo de spectacol și cuvânt se află omul de geniu al spiritualității noastre contemporane, omul pe care nu poți să nu-l asculți. Dacă-l asculţi câteva minute nici nu-ţi dai seama cum trec aprope trei ore şi-ţi vine să spui – continuaţi maestre că deabea aţi început – cu siguranţă este omul în fața căruia te apleci cu adâncă recunoștință, cu bucuria și privilegiul de ai fi contemporan. Cuvântul lui te face să tresari de bucurie și de tristețe în același timp, trezind la viață conștiința națională, bineînțeles în cazul celor care mai au așa ceva și-i înțeleg sensul, o latură aparent străvezie a poporului nostru. Conștiința, demnitatea și credința acestui om te copleșesc de la primele cuvinte, astfel înțelegi cu ușurință că ai în fața ta un geniu al culturii și al spiritualității naționale. Poate par cuvinte mari și exagerate pentru cineva care nu reușește să pătrundă mesajul pe care el, Maestrul Dan Puric, căci despre el este vorba, încearcă să-l transmită și reușește să o facă cu mult tact și sinceră mărturisire după cum el însuși o declară. Cât de mult poate cineva să-şi iubească ţara şi semenii, cât respect pentru istorie şi tradiţie?

Am avut șansa de a sta o clipă în preajma lui, am avut ocazia de-ai strânge mâna în semn de recunoștință, profundă apreciere și respect pentru tot ce face. Prin prezența lui, Dan Puric cultivă, educă și civilizează, într-un cuvânt zidește credința și demnitatea neamului construind în timp o punte de legătură între generații, între cei pe care noi astăzi îi numim martiri și în multe cazuri nici nu le cunoaștem numele. Noi cei ce-l ascultăm și încercăm să înțelegem sacrificiul suprem al acestora pentru credința și demnitatea neamului nostru, pentru că fără ei noi astăzi poate nici nu am fi existat ca naţiune. Jilava, Aiud, Sighet, Gherla, Târgu Ocna, sunt doar câtva dintre acele locuri ce stau mărturie durerii, suferinţei şi jertfei supreme a celor ce au avut curaj, credinţă şi demnitate, adevărate locuri de pelerinaj pentru cei ce mai înţeleg ceva.

Sunt atât de multe voci care rostesc și mestecă vorbe și atât de puține care au cu adevărat ceva de spus, care transmit un mesaj, în țara lui „Papură Vodă” unde poporul aparent minoritar și o populație aparent majoritară care totuși face legea, „al-de coate goale”, cum spunea bunicul, adică cei ce cred că se pot juca și chiar o fac, cu destinul nostru şi al copiilor noştrii, unde maneaua a devenit imn, prostia virtute și politica bordel, este greu să mai ai speranță, ne amăgim însă cu gândul, „cum că poate copii noștri vor avea o viață mai bună și șansa de a trăi altfel, fără ca noi să ne implicăm concret şi decisiv”. Într-o astfel de lume o lumină se naște din când în când în întunericul sufocant și rece având menirea să ne arate calea pe care a bătătorit-o și-a stropit-o cu propriul sânge Isus Hristos. În această țară se mai naște din când în când câte o lumină menită să ne arate obrazul, să ne certe frumos, să ne facă să înțelegem mesajul, profunzimea cuvintelor, că poate vom înțelege și noi că Isus nu s-a jertfit degeaba pe lemnul crucii și martirii neamului nu au îndurat tot ce le-a fost dat să îndure şi nu s-au sacrificat degeaba, că poate putem și noi să redevenim cu adevărat un popor, o națiunde demnă, să nu ne fie rușine să ne numim români, pentru că se știe demnitatea unei națiuni nu se negociază, nu se cântărește și mai ales nu se cerșește, pentru că pur și simplu ea există sau nu.

Precum se nasc şi stălucesc diamantele din molozul de cărbune și balast, tot așa suferinţa străbunilor şi martirilor traversează timpul şi luminează din când în când cu strălucirea lor bezna din conștiințele noastre. Orice neam are diamantele și balastul său dar diamantele neamului nostru au luminat chiar și cultura universală, dureros fiind faptul că strălucirea lor a fost mai apreciată de străini decât de propriul neam, şi asta ar trebui să ne îngrijoreze. Trebuie să învățăm să-i cunoaștem pe cei ce nu mai sunt, să-i recunoaștem pe cei ce încă mai sunt printre noi, să-i apreciem și să-i respectăm așa cum se cuvine mai ales cât sunt în viaţă, nu să-i plângem fals şi prefăcut după ce au plecat dintre noi, descoperindu-le brusc marile calităţi, adevăratele valori şi opera de geniu. Maestrul Dan Puric este unul dintre aceștia, eu personal îl recunosc și îi mulțumesc.

Cu stimă, respect și adâncă recunoștință,

Prof. Antrenor Romeo Gozner


snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake snowflake